Hristos-Omul a fost Cel dintâi
care L-a numit pe Dumnezeu – Tată. Şi învăţându-ne această rugăciune, ne-a
înmuiat sufletele şi ne-a umplut de nădejdea celei mai frumoase întâlniri de
iubire. Peste veacuri, Sfântul Nicolae tâlcuieşte,
verset cu verset, în Duhul lui Hristos, începutul unei iubiri ce pogoară peste
noi din sânul Sfintei Treimi, cu fiecare rugăciune. Astfel de cuvinte,
pline de duh, i-au adus Sfântului Nicolae Velimirovici numele „Noul
Gură-de-Aur.”
Tatăl nostru
Când norii tună, iar oceanele vuiesc,
ele Te cheamă: Domnul nostru!
Când meteoriții cad și focul
izbucnește din pământ, ele Îți spun: Făcătorul
nostru!
Când bobocii florilor se
deschid și ciocârliile adună fân uscat ca să le facă puilor cuiburi, ele Îți cântă:
Stăpânul nostru!
Iar când ridic eu ochii mei
spre tronul Tău, Îți șoptesc Ție: Tatăl nostru!
A fost o vreme îndelungată,
cumplită vreme, când și oamenii Îți ziceau și Te numeau Domn, sau Făcător, sau Stăpân! Așa a fost, cu adevărat, când
omul simțea că este numai un lucru între lucruri. Dar acum, mulțumită Fiului Tău
Unuia-Născut și Celui mai bun dintre fiii Tăi, am învățat numele Tău cel adevărat.
Drept aceea și eu îndrăznesc să Te chem împreună cu Hristos: Tată!
Dacă Te numesc Domn, cu frică
mă plec înaintea Ta ca un rob în gloata robilor.
Dacă Te numesc Făcător, mă despart de Tine la fel cum
se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul său.
Dacă Te privesc și zic Stăpân, sunt ca o piatră între pietre și
ca o cămilă între cămile.
Dar dacă deschid buzele mele și
șoptesc Tată,
dragostea ia locul fricii, pământul privește înălțat mai aproape de cer și merg
alături de Tine ca alături de un prieten în grădina acestei lumi, împărtășind
slava și puterea Ta.
Tatăl nostru! Tu ești Tatăl nostru, al tuturor: Te-aș micșora pe Tine și m-aș
micșora și pe mine dacă Te-aș numi: Tatăl
meu!
Tatăl nostru! Tu te îngrijești atât de mine, care sunt unul singur, dar mai vârtos
de întreaga lume. Scopul Tău este împărăția Ta, iar nu un singur om. Iubirea de
sine Îți strigă: Tatăl meu!, în timp
ce dragostea Îți strigă: Tatăl nostru!
În numele tuturor oamenilor,
care sunt frații mei, eu mă rog Ție: Tatăl nostru!
În numele tuturor făpturilor
care mă împresoară și cu care m-ai întrețesut, eu mă rog Ție: Tatăl nostru!
Eu mă rog Ție, Tată al Universului, pentru un singur lucru mă rog Ție: fie ca să
răsară cât mai degrabă ziua cea mare când toți oamenii, vii și morți, împreună
cu îngerii și cu stelele, cu cele însuflețite și cu cele neînsuflețite, Te vor
chema cu numele Tău cel adevărat: Tatăl nostru!
Carele ești în ceruri
Către ceruri ridicăm ochii noștri
întotdeauna când Te chemăm și spre pământ îi coborâm când ne amintim de păcatele
noastre, întotdeauna suntem în prăpastie din pricina slăbiciunilor noastre și a
păcatelor noastre. Tu ești întotdeauna întru înălțime, precum se și cuvine măririi
Tale și strălucirii Tale.
Tu ești întotdeauna în cer când
suntem nevrednici să Te primim, dar cu plăcere Te pogori la noi, în sălașurile
noastre pământești, când însetăm după Tine și când deschidem Ție ușa noastră.
Dar și de Te pogori la noi, totuși rămâi în cer; în cer locuiești, prin cer
umbli și cu cerul împreună Te apleci până în valea noastră.
Cerul este departe, foarte
departe, pentru omul al cărui duh și a cărui inimă sunt întoarse de la Tine sau
care își bat joc când este pomenit numele Tău. Dar el este aproape, foarte
aproape, pentru omul care ține întotdeauna deschisă ușa sufletului său și așteaptă
să vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeți.
Dacă ar fi să-l punem alături
de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalți mai presus de el ca cerurile mai
presus de valea pământului, ca viața veșnică mai presus de împărăția morții.
Noi suntem dintr-un material stricăcios și putrezitor: cum am putea să stăm la
aceeași înălțime cu Tine, Tinerețe și Putere Fără de moarte!
Tatăl nostru, Care întotdeauna
ești mai presus de noi, apleacă-Te până la noi și ne ridică până la Tine. Ce
altceva suntem, fără numai limbi alcătuite din țărână, ca să laude slava Ta? Țărâna
ar fi mută pentru vecie și n-ar putea rosti numele Tău fără de noi, Doamne. Cum
poate țărâna să Te cunoască, dacă nu prin noi? Cum ai putea să faci minuni din țărâna
moartă, dacă nu prin noi?
O, Tatăl nostru!
Sfințească-se numele Tău
Sfințindu-Te, nu Te facem mai
sfânt pe Tine, ci pe noi înșine ne sfințim. Numele Tău este minunat. Oamenii se
ceartă pe acest pământ pentru nume: al cărui nume este mai mare. Bine ar fi ca
numele Tău să fie amintit în aceste certuri, căci toate limbile mult vorbitoare
ar amorți și toate marile nume omenești, împletite laolaltă, nu s-ar putea
asemui cu numele Tău, Sfinte, Prea-Sfinte!
Când oamenii vor să sfințească numele Tău, roagă natura să îi ajute. Iau piatră
și lemn ca să facă biserici; împodobesc altarele cu mărgăritare și flori și fac
foc din plante, surorile lor, și iau tămâie de la cedri, frații lor, și sprijină
glasurile lor prin glasul clopotului, și cheamă vietățile în ajutor ca să sfințească
numele Tău. Natura e curată ca stelele Tale și nevinovată ca îngerii Tăi,
Doamne. Îndură-Te de noi pentru curata și nevinovata natură, care împreună cu
noi sfințește numele Tău, Sfinte, Prea-Sfinte.
Cum vom sfinți numele Tău?
Oare prin bucurie nevinovată?
Atunci îndură-Te de noi pentru pruncii noștri nevinovați.
Oare prin pătimire?
Atunci caută spre mormintele noastre.
Oare prin jertfelnicie?
Atunci adu-Ți aminte de ostenelile mamelor, Doamne!
Numele Tău este mai tare decât
oțelul și mai strălucitor decât lumina. Ferice de omul ce se nădăjduiește întru
Tine și se luminează cu numele Tău.
Nebunii zic: Suntem înarmați cu oțel, cine ne poate sta
împotrivă? Iar Tu nimicești împărații cu gâze nevăzute!
Înfricoșat este numele Tău,
Doamne! El strălucește și pârjolește precum un mare nor de foc. Nimic nu este
sfânt sau înfricoșat, dacă nu-i legat de numele Tău. Dă-mi, Sfinte, dă-mi ca
prieteni pe cei în ale căror piepturi este înscris numele Tău, iar de dușmani
pe cei ce nu doresc să știe nimic de Tine – fiindcă asemenea prieteni au să-mi rămână prieteni
până la moarte, iar asemenea dușmani au să îngenuncheze în fața mea și au să se
dea bătuți îndată ce o să se sfărâme oțelul lor.
Sfânt și înfricoșat este numele
Tău, Sfinte, Prea-Sfinte! Fie ca să ne amintim de numele Tău în tot ceasul
bucuriei noastre și al istovirii noastre din această viață așa cum ne amintim
de el în ceasul morții, Tată Ceresc al nostru, Prea-Sfântul nostru Tată!
Vie împărăția Ta
Vie împărăția Ta, Mare Împărate!
Ne-am săturat de împărații care numai la arătare sunt mai mari decât ceilalți
oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotrivă cu cerșetorii și cu
robii.
Ne-am săturat de împărații care mai ieri și-au trâmbițat puterea asupra țărilor
și popoarelor, iar astăzi se plâng că îi dor dinții!
Ne-am săturat de ei ca de niște
nori care aduc prepelițe în loc de ploaie.
Iată, acesta este om înțelept. Dă-i lui coroana!, striga mulțimea. Coroanei îi e totuna pe al cui cap stă. Însă Tu,
Doamne, cunoști înțelepciunea înțelepților și domnia muritorilor. Vrei să-Ți
repet ceea ce știi deja? Vrei să Îți spun cum cel mai înțelept dintre noi a
domnit asupra noastră de parcă ar fi fost prost bâtă?
Iată, acesta este om puternic. Dă-i coroana!, striga mulțimea iarăși, în altă epocă și generație. Și așa,
coroana a călătorit tăcută de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, știi
cât prețuiește tăria sufletească a celor înalți și domnia celor puternici. Tu știi
cu câtă slăbiciune au stăpânit puternicii împărățiile lor.
Acum am învățat prin pătimire că
nu este alt împărat afară de Tine. Sufletul nostru însetează de împărăția Ta și
de domnia Ta. Rătăcind de colo-colo, oare n-am fost destul de defăimați și de răniți,
noi, urmașii vii de pe mormintele micilor împărați și împărații? Noi ne rugăm Ție
acum să vii în ajutorul nostru.
Vie împărăția Ta la arătare – Împărăția
înțelepciunii, a Părinției și a Puterii Tale! Fie ca acest pământ, care de mii
de ani este câmp de luptă, să ajungă casa în care Tu să fii gazdă, iar noi –
oaspeții Tăi. Vino, Împărate, tronul gol Te așteaptă! Odată cu Tine va veni
armonia, iar odată cu armonia – frumusețea. Ne-am săturat de alte împărății; de
aceea Te și așteptăm Acum, Mare Împărate, pe Tine și Împărăția Ta!
Fie voia Ta precum în cer, așa și
pre pământ
Cerul și pământul sunt țarinile
Tale, Tată. Pe una dintre țarini semeni stele și îngeri, iar pe cealaltă –
spini și oameni. Stelele se mișcă potrivit voii Tale. Îngerii cântă la stele,
ca la niște harfe, potrivit voii Tale. Dar omul întâlnește alt om și întreabă: Ce este voia lui Dumnezeu?
Până când n-are să știe omul voia Ta? Până când se va înjosi înaintea
spinilor de la picioarele sale? Tu l-ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii și
cu stelele, dar, iată, și spinii sunt mai presus de el.
Dar iată că omul, dacă vrea,
poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii și
cu stelele. Tu, Dătătorule al duhului și Dătătorule al voii, dă-i omului voia
Ta.
Voia Ta este înțeleaptă și limpede și sfântă. Această voie mișcă cerurile: de ce n-ar mișca și pământul, care
față de cer e ca o picătură într-un ocean?
Voia Ta este înțeleaptă. Ascult
povestea neamurilor trecute, privesc spre cer și știu că stelele se mișcă așa
cum s-au mișcat mii de ani, întotdeauna după aceeași lege, și că aduc vara și
iarna atunci când trebuie.
Cu înțelepciune lucrând, Tu nu
ești niciodată ostenit, Tatăl nostru. Niciun lucru nebunesc nu-și află loc
vreodată în planul Tău. Tu ești la fel de proaspăt în înțelepciune și bunătate
acum ca și în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei fi la fel ca astăzi.
Voia Ta este sfântă, fiindcă e înțeleaptă și proaspătă. Sfințenia este nedespărțită de Tine cum suntem noi nedespărțiți
de aer.
Orice nu este sfânt trebuie să
suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la
tronul Tău, Tată.
Noi ne rugăm Ție, Sfinte Tată
al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oamenilor
va fi înțeleaptă, proaspătă și sfântă ca voia Ta, și când toate făpturile de pe
pământ se vor mișca în împreuna-glăsuire cu stelele de pe cer, și când planeta
noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele:
Doamne, învață-ne!
Dumnezeule, călăuzește-ne!
Tată, mântuiește-ne!
Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o
nouă astăzi
Cine dă trup, acela dă și
suflet, și cine dă văzduh, acela dă și pâine. Copiii Tăi, Dăruitorule
Milostive, așteaptă de la Tine toate cele de trebuință.
Cine va lumina fețele lor
dimineața, dacă nu Tu cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării
lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toți străjerii?
Unde am putea să semănăm pâinea
de zi cu zi dacă nu în țarina Ta? Cu ce am putea să împrospătăm această țarină
dacă nu cu roua Ta cea de dimineață? Cum i-am da viață dacă nu cu lumina Ta și
cu văzduhul Tău? Cum am putea să mâncăm pâinea, dacă nu cu gura pe care ne-ai făcut-o
Tu?
Cum am putea să ne bucurăm și să
Îți mulțumim că suntem hrăniți, dacă nu prin duhul pe care l-ai suflat în
noroiul lipsit de viață și ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?
Nu mă rog Ție pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră. Ce folos dacă am
pâine numai eu, când frații mei flămânzesc împrejurul meu? Ar fi mai bine și
mai drept dacă s-ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine;
mai bine să rabd de foame împreună cu frații mei. Nu poate fi voia Ta să-ți dea
mulțumită un singur om în timp ce sute Te blesteamă.
Tatăl nostru, dă-ne nouă pâinea
noastră, ca să Te slăvim într-un glas și să ne amintim cu bucurie de Tatăl
nostru Cel ceresc. Astăzi ne rugăm pentru ziua de astăzi.
Ziua aceasta este mare: în ea
s-au născut nenumărate făpturi noi. Nenumărate făpturi noi, care nu au fost
ieri și care mâine nu vor fi, se nasc astăzi sub aceeași lumină a soarelui,
împreună cu noi umblă pe una dintre stelele tale și cu noi dimpreună grăiesc Ție:
pâinea noastră.
O, Mare Gazdă! Oaspeții Tăi suntem
de dimineață până seara, la masa Ta ședem și pâinea Ta așteptăm. Nimeni afară
de Tine n-are dreptul să zică: pâinea mea.
Pâinea este a Ta.
Nimeni afară de Tine nu are
drept asupra zilei de mâine și asupra pâinii de mâine, ci numai Tu și aceia
dintre locuitorii pământului pe care îi poftești Tu.
Dacă e după voia Ta ca sfârșitul
zilei de astăzi să fie linia despărțitoare dintre viața și moartea mea, mă voi pleca
în fața voii Tale sfinte.
Dacă e voia Ta ca mâine să fiu
din nou tovarăș de călătorie al marelui soare și oaspete la masa Ta, voi da din
nou mulțumită Ție, precum o fac zi de zi.
Și mă voi pleca în fața voii
Tale iarăși și iarăși, precum fac îngerii din cer, Dăruitorule al tuturor
darurilor trupești și duhovnicești!
Și ne iartă nouă greșalele
noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri
Mai ușor este pentru om să greșească
față de legile Tale decât să le înțeleagă, Tată. Dar pentru Tine nu-i ușor să
ne ierți greșelile dacă noi nu-i iertăm pe cei care greșesc față de noi. Fiindcă
Tu ai întemeiat lumea pe măsură și pe rânduială. Cum ar putea echilibrul acesta
să se păstreze în lume dacă ai avea o măsură pentru noi și alta pentru
aproapele nostru, sau dacă ne-ai da pâine în timp ce noi dăm aproapelui nostru
piatră, sau dacă ne-ai ierta păcatele în timp ce noi ne spânzurăm aproapele
pentru greșelile sale? Cum s-ar păstra atunci măsura și rânduiala în lume, Păstrătorule
al legii, Tată?
Și, totuși, Tu ne ierți mai mult
decât putem noi ierta fraților noștri. Noi spurcăm pământul în fiecare zi și în
fiecare noapte prin fărădelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare
zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tău și în fiecare noapte trimiți iertarea
Ta cea milostivă prin stele, luminoșii străjeri de la porțile curții Tale, Împărătescule
Tată al nostru!
Tu ne faci de rușine în fiecare
zi, Prea-Milostive: fiindcă atunci când așteptăm pedeapsa, ne trimiți milă;
când așteptăm tunetele Tale, ne trimiți seară pașnică, și când așteptăm
întuneric, ne trimiți strălucirea soarelui.
Tu ești întotdeauna mai presus
de păcatele noastre și întotdeauna ești măreț în răbdarea Ta cea tăcută.
Vai de nebunul care crede că Te tulbură cu vorbe hulitoare! El e ca un copil
care aruncă supărat un grăunte de nisip în mare ca să împingă întreaga mare din
locul său.
Dar marea doar încrețește
pielea sa pe deasupra și prin puterea sa uriașă întărâtă în continuare neputința
copilărească și supărată.
Iată, toate păcatele noastre sunt
de obște și suntem cu toții răspunzători pentru păcatele tuturor. Drept aceea,
nu se află pe pământ oameni cu totul drepți, fiindcă toți drepții au de luat
asupra lor unele păcate ale păcătoșilor. Greu e să fii om drept fără de prihană,
fiindcă nu se află niciun drept care să nu poarte pe umerii săi măcar un păcătos.
Dar fă-mă să înțeleg, Tată, cum se face că cu
cât mai multe păcate ale păcătoșilor poartă pe umeri dreptul, cu atât este mai
drept?
Tatăl nostru ceresc, Care trimiți
pâine de dimineață până seara copiilor Tăi și primești greșelile lor ca plată,
ușurează povara drept-slăvitorilor și luminează întunericul păcătoșilor!
Pământul este plin de păcate,
dar este plin și de rugăciuni; el este plin de rugăciunile drepților Tăi de
deznădejdea păcătoșilor. Oare nu este deznădejdea începutul rugăciunii?
Tu trebuie să fii biruitor în
cele din urmă. Împărăția Ta se va întemeia pe rugăciunile drepților. Voia Ta va
ajunge lege pentru toți oamenii, precum e deja lege pentru îngeri.
Și atunci, de ce ar întârzia
Tatăl nostru să ierte păcatele muritorilor, dând astfel pildă de milostivire și
de iertare?
Și nu ne duce pre noi întru
ispită
Cât de puțin îi trebuie omului
ca să-și întoarcă fața de la Tine spre idoli!
El e împresurat de către ispite
ca de un vifor și e neputincios ca spuma unui râu zbuciumat de munte.
Dacă-i bogat, îndată cugetă că este deopotrivă cu Tine, sau Te pune mai prejos
de el, sau își împodobește casa cu icoanele Tale ca și cu niște obiecte
decorative.
Dacă răul bate la ușa lui, cade
în ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepăda cu totul.
Dacă îl chemi să se jertfească,
se răzvrătește. Dacă-l trimiți la moarte, tremură.
Dacă-l îmbii cu toate desfătările
pământului, e în primejdie să-și otrăvească și să-și omoare propriul suflet.
Dacă descoperi ochilor lui legile
purtării Tale de grijă, el cârtește: Lumea
e minunată și în sine, și fără Făcător.
Ne umple de neliniște lumina Ta, Luminate Tată al nostru, ca pe niște
fluturi de noapte. Când ne chemi la lumină, noi dăm fuga la întuneric; când suntem
puși în întuneric, căutăm lumina.
Înaintea noastră se află mreaja multor căi,
însă ne temem să mergem până la capăt pe vreuna din ele, fiindcă la orice capăt
ne așteaptă și ne momesc ispite.
Iar calea ce duce la Tine este
tăiată de multe ispite și de multe, multe prăpastii, înainte să vină ispita
asupra noastră, pare că ne urmezi ca un nor luminos, dar când ispita vine,
dispari. Noi ne agităm tulburați și ne punem întrebarea chinuitoare: când ne-am
înșelat, când am crezut că ești de față sau când am crezut că lipsești?
În toate ispitele noastre ne
întrebăm: Tu ești Tatăl nostru? Toate
ispitele noastre ne aduc în minte aceeași întrebare pe care tot ce este în
jurul nostru ne-o aduce în minte în fiecare zi și în fiecare noapte:
Ce gândești despre Domnul?
Unde este El și cine este El?
Ești cu El sau ești fără El?
Dă-mi putere, Tatăl și Făcătorul
meu, ca să pot în fiecare clipă a vieții mele, fie ea luminoasă ori întunecată,
să răspund, la fiecare ispită cu putință, unul și același lucru: Domnul este
Domnul. El e acolo unde sunt eu și acolo unde nu sunt eu.
Eu tind întotdeauna pătimașa
mea inimă către Dânsul și mâinile mele către sfintele Lui veșminte ca un copil
către Tatăl său Cel iubit.
Cum aș putea trăi fără El? Asta ar însemna că pot să trăiesc în același timp și fără mine
însumi. Cum aș
putea să fiu împotriva Lui? Asta ar însemna că sunt în același timp și
împotriva mea.
Fiul drept urmează tatălui său cu cinstire, pace și bucurie.
Suflă insuflarea Ta în sufletul
nostru, Tată, ca să fim fii drepți ai Tăi.
Ci ne izbăvește de cel rău
Cine ne va slobozi de rău, dacă
nu Tu, Tatăl nostru?
Cine va întinde mâinile către
copiii ce se îneacă, dacă nu tatăl lor?
Pe cine privește mai mult curățenia
și frumusețea casei, dacă nu pe stăpânul ei?
Tu ne-ai chemat dintru nimic ca
să fim ceva, dar noi legăm prieteșug cu răul și astfel ne întoarcem în nimic.
Înfășurăm în jurul inimii
noastre șarpele de care ne temem cel mai mult. Din toată puterea noastră strigăm
împotriva întunericului, dar întunericul trăiește în sufletele noastre:
microbii întunericului și microbii morții. Ne luptăm într-un glas cu răul, iar
răul se strecoară pe tăcute în casa noastră; în timp ce noi strigăm, răul
cucerește poziție după poziție și ajunge mai aproape de inima noastră.
Stai, Prea-Înalte Tată, stai
între noi și rău, și vom înălța inimile noastre, și răul are să sece cum seacă
sub arșița soarelui izvorul de lângă cale. Tu ești cu mult deasupra noastră și
nu simți cum crește răul, dar noi ne înăbușim sub el. Iată, răul crește în noi
pe zi ce trece, sub ochii noștri, și întinde îmbelșugatele sale roade în toate
părțile.
Soarele ne spune Bună dimineața! zilnic și ne pune
întrebarea: ce avem să-I arătăm Marelui nostru împărat? Și noi Îi arătăm doar
vechile roade stricate ale răului. Dumnezeule, oare nu e țărâna cea nemișcată și
fără viață mai curată decât omul care se află în slujba răului?
Iată, ne-am zidit casele și castelele prin văi și gropi ale pământului. Ție nu-Ți
va fi greu să poruncești râurilor Tale să înece toate aceste văi și toate
aceste gropi, curățind pământul de oameni și de faptele lor cele rele.
Dar Tu ești mai presus de mânia
noastră și de sfaturile noastre. Dacă ai asculta sfaturile omenești, ai fi
nimicit lumea până la temelii și Te-ai fi îngropat pe Tine Însuți în ruine.
O, Cel mai înțelept dintre toți tații! Tu totdeauna zâmbești în frumusețea și
nemurirea Ta cea dumnezeiască și, iată, din zâmbetul Tău cresc stele! Întotdeauna
prefaci zâmbind răul nostru în bine și altoiești pomul binelui pe pomul răului,
și astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către
noi. Tu cu răbdare vindeci și cu răbdare zidești. Cu răbdare zidești a Ta împărăție
a binelui, Împăratul și Tatăl nostru. Ne
rugăm Ție: slobozește-ne de rău și umple-ne de bine, Tu, desăvârșita deșertare
de rău și umplere de bine.
Că a Ta este Împărăția
Stelele și soarele sunt cetățeni
ai împărăției Tale, Tată. Înscrie-ne și pe noi în această oaste strălucitoare.
Planeta noastră este mică și întunecată, dar este lucrul Tău, zidirea Ta și
insuflarea Ta. Cum poate să iasă din mâinile Tale ceva care nu e mare? Totuși,
prin micimea și întunecarea noastră, noi facem mic și întunecat locul sălășluirii
noastre. Da, pământul este mic și întunecat de câte ori îl socotim împărăție a
noastră și când ne închipuim ca niște nebuni că suntem împărați ai ei.
Iată, între noi sunt mulți care au fost împărați pe pământ și care acum, stând
pe ruinele tronurilor lor, se miră și întreabă: Unde sunt împărățiile noastre? Și multe sunt împărățiile care nu știu
ce s-a întâmplat cu împărații lor. Fericit omul care privește prin nori și șoptește
graiuri pe care le aud: A Ta este Împărăția!
Ceea ce numim împărăția noastră
pământească e plin de viermi și e trecător ca bășicile pe un râu adânc. O grămadă
de țărână pe aripile vântului! Numai Tu ai adevărată împărăție și numai Împărăția
Ta are Împărat. Ia-ne de pe aripile vântului, Milostive Împărate, mântuiește-ne
de pe aripile vântului! Și fă-ne cetățeni ai veșnicei Tale Împărății, aproape
de stelele și de sorii Tăi, aproape de îngerii și de arhanghelii Tăi, da,
aproape de Tine, Tatăl nostru!
Și puterea
A Ta este puterea, fiindcă a Ta
este Împărăția. Așa-numiții împărați sunt neputincioși. Singura lor putere împărătească
stă în titlurile lor împărătești, ce sunt de fapt doar titlurile Tale. Ei rătăcesc
prin țarină, și țarina merge unde vrea vântul. Suntem pribegi, umbre și țărână
mișcătoare. Dar și când rătăcim și ne mișcăm, tot prin puterea Ta o facem. Prin
puterea Ta ființăm și prin puterea Ta vom via. Dacă omul face binele, îl face cu
puterea Ta, prin Tine; iar dacă face răul, îl face cu puterea Ta, însă prin
sine. Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosită bine sau rău, întru înțelegere
sau fără de înțelegere. Dacă omul folosește puterea Ta dupa voia Ta, Tată,
atunci puterea Ta este a Ta; iar dacă omul folosește puterea Ta dupa voia sa,
atunci puterea Ta se cheamă a lui și este rea.
Eu zic, Doamne, că atunci când
Tu faci ce vrei cu puterea Ta, ea este bună, însă când cerșetorii, care au
împrumutat putere de la Tine, se trufesc făcând ce vor cu puterea Ta ca și cum
ar fi a lor, ea este rea. Și astfel, există un singur stăpân, dar sunt și
oameni ce întrebuințează în chip samavolnic puterea Ta, da, întrebuințează părticele
ale puterii Tale, pe care cu milostivire o dai cu împrumut de la masa Ta cea bogată
acestor muritori săraci de pe pământ. Caută spre noi, Puternicule Tată, caută
spre noi și nu te grăbi să trimiți puterea Ta țărânii pământești până ce nu va
pregăti două odăi ca să Te încapă: bună-voirea
și smerenia – bună-voirea, ca să întrebuințeze spre bine darul împrumutat de la
Dumnezeu și smerenia, ca să-și aducă
aminte întotdeauna că toată puterea din lume este a Ta, Mare Dătătorule de
putere. A Ta este puterea sfântă și înțeleaptă – dar când se află în mâinile
noastre, puterea Ta este în primejdie să se spurce și să ajungă ne-sfântă și
nebunească.
Tată, Carele ești în ceruri, ajută-ne să cunoaștem și în fiecare
zi să facem un singur lucru: să știm că toată puterea este a Ta și să întrebuințăm
puterea Ta dupa voia Ta. Iată, suntem nefericiți, fiindcă
am despărțit ceea ce-i de nedespărțit la Tine: am despărțit puterea de lumină, și
am despărțit puterea de dragoste, și am despărțit puterea de credință, și în
cele din urmă – iar asta este pricina cea dintâi a căderii noastre – am despărțit
puterea de smerenie. Tată, unește, rugămu-Te, ceea ce fiii Tăi nebunește au
despărțit. Ne rugăm Ție: ridică la cinstea cea dintâi puterea Ta, care a fost lăsată
în părăsire și necinstită: fiindcă, iată, oricum am fi, suntem copiii Tai.
Și slavă, în vecii vecilor
A Ta e slava cea împreună-veșnică
cu Tine, Tatăl nostru Împărătesc. Ea ține de ființa Ta și nu atârnă de noi. Nu
este slavă din vorbe ca slavă a muritorilor, ci este din aceeași esență netrecătoare
ca și Tine. Da, ea este nedespărțită de Tine cum e lumina nedespărțită de
soarele fierbinte. Cine a văzut mijlocul și marginea slavei Tale? Cine a ajuns
slăvit fără să atingă Slava Ta?
Slava Ta cea strălucitoare ne înconjoară din toate părțile și ne privește în tăcere,
parte zâmbind, parte mirându-se de frământările și de cârtirea noastră omenească.
Iar când tăcem, cineva ne șoptește în taină: Sunteți copii ai Tatălui slăvit.
O, cât este de dulce această slăvită
șoaptă!
Ce am putea dori mai mult decât
să fim copiii slavei Tale? Nu e aceasta îndeajuns? Fără îndoială, este
îndeajuns pentru o viață adevărată. Dar, iată, oamenii vor să fie tați ai
slavei. Iar acesta e începutul și culmea nenorocirii lor. Ei nu se mulțumesc să
fie copii și părtași ai slavei Tale, ei vor să fie tați și purtători ai slavei
Tale. Și totuși, Tu ești singurul Tată și singurul purtător a toată slava. Mulți
sunt cei ce folosesc în chip rău slava Ta și mulți sunt cei ce se amăgesc pe
sine. Nimic nu e atât de primejdios ca slava în mâinile muritorilor.
Tu arăți slava Ta, iar oamenii
se ceartă în jurul ei. Slava Ta este fapt, iar slava omenească este cuvânt.
Slava Ta zâmbește și mângâie totdeauna, slava omenească despărțită de Tine
înfricoșează și ucide. Slava Ta hrănește pe cei săraci și îndrumă pe cei
blânzi, slava omenească desparte de Tine. Ea este cea mai bună unealtă a
satanei.
Ce caraghioși sunt oamenii când
încearcă să-și facă slavă afară de Tine și despărțiți de Tine!
Fost-a un nebun care ura soarele și încerca să afle un loc ferit de lumina
soarelui, care să fie al lui. El a clădit o colibă întunecoasă și n-a făcut
ferestre, și a intrat în ea, și stătea în beznă, și se bucura că s-a izbăvit de
marele izvor al luminii. Astfel de nebun și astfel de cetățean al întunericului
este cel care se străduiește să-și facă slavă afară de Tine și despărțit de Tine,
Nemuritorule Izvor al Slavei!
Nu există slavă omenească, la
fel cum nu există putere omenească. A Ta este puterea și a Ta este slava, Tatăl nostru. Dacă
nu le împrumutăm de la Tine, nu le avem, și ne ofilim ca frunzișul uscat despărțit
de pom și împrăștiat după bunul plac al vântului.
Să fim mulțumiți, ca să ne
numim copii ai Tăi. Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta.
Ia de la noi împărățiile
noastre, puterea noastră și slava noastră. Tot ce am numit vreodată al nostru zace în ruine. Ia de la noi ce
era al Tău dintru început.
Întreaga noastră istorie a fost o străduință nebunească de a făuri
împărăția noastră, puterea noastră și slava noastră, încheie grabnic vechea
noastră istorie, unde ne-am luptat să ajungem stăpâni în casa Ta, și deschide o
istorie nouă, unde ne vom trudi ca să ajungem slugi în casa care este a Ta. Iată,
mai bun și mai slăvit lucru este a fi slugă în împărăția Ta, decât a fi cel mai
mare dintre împărați în împărăția noastră.
Drept aceea, fă-ne, Tată, slugi ale împărăției Tale, puterii Tale și
slavei Tale, în neam și în neam și în toți vecii. Amin!
Sursa: „Tâlcuire la Tatăl nostru”,
Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei şi Jicei, Editura Predania,
2005, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas
