Acum şi Aici: INIMA OMULUI POATE FI ALTAR SAU IAD

Pace şi Lumină, Iertare şi Iubire!

„Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. Aceasta ar da de înţeles că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer) se face linişte pe pământ.”„Convertirea talentelor este un mare talent. Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente de care să ne bucurăm numai noi.” „Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.” Părintele Arsenie Boca

joi, 16 februarie 2012

INIMA OMULUI POATE FI ALTAR SAU IAD

INIMA omului... altar sau iad

INIMA nu este doar un organ. Dacă ar fi aşa, nu văd ce sens ar mai avea mărturisirea: "Te iubesc din toată INIMA", adică din toată fiinţa. Aşadar, omul are o inimă trupească, dar are şi una sufletească. Se poate întâmpla ca el să aibă o inimă trupească sănătoasă, dar să fie lipsit de sănătatea celeilalte, căci inima duhovnicească nu este materială.
Persoana care trăieşte departe de Dumnezeu nu cunoaşte inima duhovnicească. În timp ce omul care se uneşte cu Dumnezeu descoperă că INIMA lui este loc de vedere a Împărăţiei lui Dumnezeu care se află înlăuntrul său (Luca 17, 21).
INIMA poate fi atât altar, locul sacru în care este prezent Hristos, dar şi iad, loc în care Se pogoară Hristos pentru a o elibera de patimi. Faptul că ea poate fi altar şi iad nu înseamnă că Hristos şi diavolul se află în ea în acelaşi timp.
Dumnezeu cere inima noastră: "Dă-mi, fiule, inima ta." (Pilde 23, 26). Iar dacă omul i-o dăruieşte, el ajunge să dobândească mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16).

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că "mintea lui Hristos nu vine în noi ca să ne lipsească de puterea noastră mintală, ci să lumineze puterea minţii noastre şi să o aducă la aceeaşi lucrare cu a Lui".

Iar momentul în care omul a făcut din INIMA sa un altar, el săvârşeşte neîncetat Sfânta Liturghie: vorbeşte în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului în INIMA sa (Efeseni 5, 19).
Dar atunci când omul nu răspunde chemării lui Dumnezeu, inima devine iad. Diavolul pune stăpânire pe ea şi-l duce pe om la cădere. Sfântul Marcu Ascetul ne povăţuieşte că "Înainte de dezrădăcinarea relelor, să nu ascultăm de inima noastră.", căci o inimă care este bolnavă transmite boala sa întregului organism, iar tot ce gândeşte şi făptuieşte omul sunt roadele unui suflet mort, robit de patimi.

Inima devine un mormânt, iar cugetele sunt ca şi sufletele din iad, după cum spune Sfântul Macarie, îngropate în mormânt şi înconjurate de întuneric. Şi după cum Hristos S-a pogorât la iad şi a eliberat sufletele care erau legate acolo, tot astfel trebuie să Se coboare şi în inima devenită mormânt, ca să învieze sufletul mort.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne mărturiseşte că vom avea o inimă-altar, numai dacă în ea se va aprinde căldura Duhului Sfânt. Dar ne atrage atenţia că acest foc al inimii nu se aprinde dacă patimile ne stăpânesc. Ne aminteşte că ele sunt lemne umede care nu ard. Dar odată aprins focul inimii, se va petrece cu noi ceea ce s-a întâmplat cu femeia care avea scurgere de sânge. Ea s-a atins de poala hainei Mântuitorului "şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei." (Luca 8, 44), iar noi, datorită focului prezent în inimă, oprim rătăcirea gândurilor.