Rugăciune al începutul Postului Mare
Dumnezeule Cel Prea Înalt, Care eşti slăvit de toată făptura cu cântări
de laudă, Cel Ce Te odihneşti pe scaunul slavei, dar nu Te depărtezi nici de scaunele inimilor smerite, Izvorul
Cel pururea curgător al bunătăţii, Care adapi din destul brazdele inimilor
umilite şi trimiţi la bună vreme lumina şi căldura iubirii Tale de oameni, ca
să culegi din lanul sufletelor spicele faptelor bune, Însuţi Îndurate Stăpâne,
Oceanul milostivirii întru Care cufundăm toate nădejdile noastre de mântuire,
Cel nevăzut de Heruvimi, dar arătat de oameni în oglinda Trupului Unuia Născut
Fiului Tău, ia aminte la nevrednicele noastre rugăciuni şi revarsă din destul
tuturor roua milei Tale dătătoare de pace.
De vei căuta la nevrednicia noastră, vom fi
după dreptate aruncaţi în focul cel veşnic, căci ca nişte desfrânaţi am
vieţuit, îmbrăţişând patimile cele osânditoare ale sufletului şi trupului
nostru. N-am plinit poruncile Tale şi totdeauna întru prostia noastră am căutat
să aprindem focul patimilor, dar prin aceasta nu am reuşit decât să aprindem
focul dreptei Tale mânii şi ne-am supus judecăţii. Însă nevoind încă să ne
pierzi pe noi întru fărădelegile noastre ai îngăduit să aşezi înaintea noastră
această rânduială binecuvântată a postului, ce este oglinda în care privim
sufletele noastre urâţite de păcat şi ne tânguim ca Adam, cerând veşmântul
milostivirii Tale. Nu ne ruşina pe noi nici pe această cărare a pocăinţei pe
care am pornit, ci arată-ne biruitori asupra vrăjmaşilor nevăzuţi,
întrarmându-ne cu sabia rugăciunii Tale, cu care să tăiem toate gândurile
osânditoare. Curăţeşte inimile noastre, trimițând apa îndurărilor Tale întru
care îneacă toată cugetarea cea pătimaşă. În noroiul slavei deşarte pururea
alunecăm şi cădem în groapa tuturor răutăţilor, fiind cu totul osândiţi.
Tinde-ne mână de ajutor, Stăpâne, şi ne urcă pe noi pe muntele nevoinţelor,
dăruindu-ne totodată şi lumina pocăinţei.
Prin gustarea din otrava păcatului ne-am
pricinuit moarte sufletului şi ne-am despărţit de petrecerea întru lumina
poruncilor Tale. Dar ca Un Milostiv vino întru întâmpinarea noastră şi ne
dăruieşte îmbrăţişarea iertării. Greu apasă asupra noastră povara trupului
celui legat cu lanţurile patimilor. Însă Tu, Hristoase, ca Unul Ce până în
adâncurile iadului Te-ai pogorât, ca să dezlegi blestemul lui Adam, pleacă-Te
cu milă şi spre noi. Pentru tămăduirea noastră de cumplitele neputinţe ale
sufletului şi trupului ne-ai rânduit acest canon al postului; pentru aceasta,
învredniceşte-ne şi pe noi a-l plini cu inimă curată şi cu nădejde în purtarea
Ta de grijă. Dăruieşte lacrimi de gânduri umilite, ca să spălăm toată necurăţia
inimii şi ochii noştri cei întinaţi cu priveliştile păcatelor luminează-i, ca
totdeauna să contemple icoana frumuseţii Tale luminate de virtuţile ce ne
poartă pe calea asemănării cu Dumnezeu. Mâinile noastre grabnic lucrătoare spre
fapte osânditoare îndreptează-le spre lucrarea poruncilor Tale.
Picioarele cele ce aleargă în căile
deşertăciunii le abate spre cărarea faptelor bune. Mintea noastră cea spurcată
de gânduri rele o curăţeşte cu mulţimea îndurărilor Tale şi o fă primitoare de
cugetări dumnezeieşti. Cu mirul înţelepciunii Tale bine înmiresmează mintea
noastră pe care am stricat-o cu mirosul cel greu al gândurilor necurate. Inima
pe care Însuţi ai sfinţit-o ca tron al înţelegerilor înalte ce desfătează
mintea Heruvimilor, noi, nevrednicii, am făcut-o groapă primitoare de gunoiul
patimilor. Cinstea dumnezeiască, Stăpâne, cu care ne-ai încununat pe noi am
pierdut-o, făcându-ne slujitori patimilor. Zidirea mâinilor Tale suntem, toţi
pecetluiţi cu gândul voinţei Tale de mântuire, dar, neascultând poruncile Tale,
ne-am abătut pe căile nedreptăţii. Din pământ m-ai zidit şi cu suflarea Duhului
iubirii Tale m-ai arătat ca o făptură minunată, încununată cu frumuseţe
dumnezeiască. Dar eu, neluând seama la cinstea cu care m-ai învrednicit, m-am
coborât în adâncul fărădelegilor.
Însă, pentru că sunt făptura mâinilor Tale, ce
ascund icoana darurilor Tale, măcar că e prăfuită de patimi, o, minune, cu dor
priveşti spre mine, cel nevrednic. Dar eu nu pricep nici măreţia fiinţei mele,
fiind cufundat în somnul neştiinţei, şi nu înţeleg nici înălţimea chemării spre
îndumnezeire. Cu totul sunt trup şi toată viaţa mea nu îşi are curgerea decât
pe orizontală prin furtuna grijilor lumeşti. Vai, mie! Că am nesocotit
înălţimea chemării Tale şi m-am făcut rob patimilor stricătoare, deşi în gândul
Tău am fost zidit ca împărat peste toată zidirea. Darurile cele veşnice ale
milostivirii Tale voieşti să mi le dai, dar eu alerg după bunurile trecătoare
ale acestei lumi. Mă îndulcesc de cuvintele dumnezeieşti, dar la vremea
lucrării faptelor sunt biruit de însăşi trândăvia mea. În urechile inimii îmi
răsună cuvintele înţelepciunii, dar când mi se cere lucrarea cea mărturisitoare
a credinţei uşor sunt biruit de patimi şi îndemnurile luminoase mi se par o
povară prea grea de purtat în faptă.
Cum mă voi înfăţişa înaintea Ta Stăpâne, când
vremea vieţii petrecându-o în păcate, nu am învăţat nici până acum a mă ruga?
În lanţurile multor neputinţe şi patimi mă văd totdeauna pe mine legat, dar
lenevirea şi împietrirea inimii mele în necredinţă nu-mi dau voie să alerg spre
limanul rugăciunii. Patimile mă covârşesc, dar tot rămân încleştat în lenevirea
de a mă ruga. Cum voi câştiga mântuirea, când nesocotesc toate virtuţile şi
sunt străin de cercetarea păcatelor mele? Cum mă voi înfăţişa înaintea Ta când
nu am început a învăţa nici alfabetul rugăciunii. Mă îngrozesc de judecată,
osânda mă înspăimântează, dar tot nu vin la pocăinţă. Însuşi mă deznădăjuiesc
de îndreptarea mea prin propriile puteri. Pentru aceasta, Te rog pe Tine,
Izvorule al milostivirii, cu judecăţile pe care le ştii, adu-mă pe mine la
limanul pocăinţei, ca să câştig şi eu izbăvire din muncile cele cumplite gătite
pentru păcatele mele.
Iată vremea postului îmi stă înainte. Nu ştiu
cum să pun început pocăinţei mele, dar te rog pe Tine să ridici norul patimilor
de pe cerul inimii mele şi să-mi dai ploaie de lacrimi cu care să înmoi
pământul inimii mele, cel uscat de arşiţa patimilor. Tinde-Ţi mâna Ta dintru
înălţime şi ne binecuvântează pe noi, pe toţi, dând din destul fiecăruia ca Un
Milostiv, talanţii darurilor Tale spre înmulţirea cu înţelepciune în vremea
postului. Iar la sfârşitul perioadei de nevoinţă, rânduite să-Ţi aducem şi noi
ca văduva din Evanghelie cei doi bănuţi ai micilor noastre osteneli, postul şi
rugăciunea, cu care să aflăm iertarea păcatelor, aşezându-i în vistieria milei
Tale. Dă-ne Stăpâne, a ne nevoi cu înţelepciune în aceste zile rânduite de Tine
spre curăţirea sufletelor şi trupurilor noastre. Însuşi păzeşte piciorul nostru
de alunecarea în cursele înşelăciunii, pe care vrăjmaşii noştri nevăzuţi
pururea ni le întind, voind a ne prăbuşi pe noi în adâncul iadului. Dar Tu, ca
Un Milostiv, nu ne lăsa Doamne, pradă dinţilor lor, ci întăreşte-ne cu puterea
Ta dumnezeiască. Îmbracă-ne cu veşmântul milostivirii, ca să privim cu
bunăvoinţă şi dragoste pe aproapele nostru.
Dă-ne şi coiful nădejdii în vremea tulburării
gândurilor rele şi întrarmează-ne cu săgeţile rugăciunii de foc, ca să doborâm
pe vrăjmaşii cei ce ne necăjesc. Moise a postit 40 de zile şi a primit din mâna
Ta tablele legii, însă acum Însuţi scrie cu degetul Tău dumnezeiesc gândurile
înţelepciunii Tale, care să ne călăuzească la tot lucrul cel bun. Suntem firi
slabe şi lesne biruite de păcat, dar cu braţul puterii Tale ridică-ne deasupra
valurilor patimilor noastre şi dă-ne a privi spre adâncurile milostivirii Tale.
Pune în inimile noastre dragostea de rugăciune şi cu adierile dorului Tău
învăluie sufletele noastre. Învaţă-ne a iubi mai mult curăţia şi mintea noastră
o arată tablă a cugetărilor îngereşti scrise cu slovele Duhului Tău
înţelepţitor. Să se atingă de inima noastră împietrită scânteia iubirii Tale de
oameni şi să o prefacă în ceară în care cu degetul Tău dumnezeiesc să închipui
cuvinte iubitoare faţă de aproapele. Greu suferim povara neputinţelor noastre
şi adesea ne tânguim fiind biruiţi de vrăjmaşii noştri nevăzuţi, dar adâncul
milostivirii şi îndurărilor Tale este mare, deci totdeauna sprijineşte-ne cu
braţul Tău puternic pe cărarea postului.
AMIN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu