Pace şi Lumină, Iertare şi Iubire!

„Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. Aceasta ar da de înţeles că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer) se face linişte pe pământ.”„Convertirea talentelor este un mare talent. Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente de care să ne bucurăm numai noi.” „Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.” Părintele Arsenie Boca


luni, 9 ianuarie 2012

2012 - Trecerea prin Centura Fotonica


Inca din 1961, astronomii au descoperit, prin informatiile oferite de sateliti, o zona cosmica care parea a fi o nebuloasa neobisnuita (nebuloasa = nor cosmic de gaz sau praf). Aceasta nebuloasa a fost denumita Nebuloasa Aurie.
Totusi, atentia publica nu a fost mult timp retinuta de aceasta descoperire, decat cu mult mai tarziu, cand s-a vazut ca locatia nebuloasei coincide cu proiectata orbita a Sistemului nostru solar. Ulterior, aceasta nebuloasa a fost denumita Centura Fotonica.



Intregul Univers este tinut in loc de vortexuri, printre care si vortexurile de energie centripeta, cu campurile electromagnetice asociate lor. Aceste spirale de energie dau nastere la orbite naturale in Spatiu si Timp: sateliti in jurul planetelor, planete in jurul stelelor, sisteme solare in jurul centrelor altor vortexuri majore, si asa la infinit.
Pamantul orbiteaza in jurul Soarelui in decurs de 1 an, dar Sistemul nostru solar este el insusi un “intreg”, care orbiteaza in jurul Centrului Galactic in aproximativ 24000 – 26000 de ani.



Acest Centru Galactic se afla in Constelatia Pleiadelor, la 400 de ani-lumina de noi, si reprezinta Soarele Central al Pleiadelor, steaua ALCYONE.
Centura Fotonica incercuieste Sistemul Pleiadelor. Ea consta din multe benzi fotonice, emanand din Centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee.

Deci, Sistemului nostru solar ii ia cam 25000 de ani pentru a ajunge in rotatia lui in acelasi punct de pe orbita. Inseamna ca Sistemul nostru solar trece prin aceasta Centura de 2 ori la fiecare 25000 de ani. Cea mai ingusta parte a Centurii ii ia Sistemului Solar  cam 2000 de ani sa treaca prin ea si cam 10500 ani intre doua intalniri cu Centura.
Daca socotim 2x10.500 + 2x2.000 = 25.000

Cand se va intampla “trecerea”?
Multi spun ca este destul de dificil de prezis, avand in vedere ca Centura are oscilatii neregulate. Surse care au aflat prin “channeling” spun ca entitatile contactate afirma ca Sistemul solar a intrat in Centura pentru o saptamana in 1987, pentru mai mult timp in anul urmator, dar ca din 1998,  Soarele a intrat deja in plin.

In ce consta Centura Fotonica? Care vor fi efectele ei asupra vietii pe Pamant?
De fapt, care este scopul intrarii in ea, daca exista unul?
Centura Fotonica este o imensa regiune din spatiu, care radiaza o intensa radiatie electromegnetica, atât in spectrul vizibil, cât si in cel al luminii invizibile de inalta frecventa, chiar incluzând spectrul razelor X. Mass Media deja a atras atentia despre masiva crestere a intensitatii radiatiei periculoase care intra prin gaurile din stratul de ozon, in anumite regiuni ale planetei.

O data cu intrarea Sistemului solar in Centura, sunt de asteptat efecte temporare spectaculoase. Terra inconjoara Soarele pe orbita sa, deci este sau in fata, sau in spatele Soarelui, daca ne gândim la intrarea lineara in Centura. In consecinta, ori Soarele, ori Terra va intra prima data. Este imposibil de prezis exact care, din moment ce, Centura se dilata si se contracta pe rand.
Daca Soarele va intâlni primul Centura, a fost comunicat prin "channeling" ca vor urma 3-5 zile de intuneric total, si vor cadea toate sursele de curent electric.
Daca Terra va intra prima, nu va fi intuneric.
Ni se comunica faptul ca o data cu intrarea planetei in Centura, vom experimenta un imediat soc electric, cam o zecime de secunda, dar nu periculos.
Alte surse spun ca in jurul Terrei va exista o intensa activitate fotonica, apoi o comprimare si o expansiune brusca a atmosferei. Daca se va adeveri, atunci multa vreme, cerul va deveni plin de lumina intensa, care ii poate duce la orbire pe cei neprotejati.
Acesta lumina este asteptata sa apara in ultimele 3 zile.

O alta caracteristica spectaculoasa va fi efectul activitatii intense a fotonilor asupra materiei. Va exista o inalta excitatie a atomilor cauzând fluorescenta tuturor corpurilor.

Centura poate fi impartita in 3 zone:
1. Intrarea in Zona Nula, in care vom sta 5-6 zile, si care va include 72 de ore de intuneric total.

2. Intrarea in Partea principala, cu lumina 24 de ore pe zi, incontinuu, timp de 2.000 de ani.

3. Iesirea din Centura, prin Zona Nula, inca 5-6 zile.



Constelatia Pleiadelor este compusa din variate sisteme solare.
Soarele Central al Constelatiei este numit Alcyone si sistemele sale solare sunt: Merope, Atlas, Maya, Electra, Coele, Taggeta si al nostru numit Ors.
Sistemul nostru este cel mai indepartat si se roteste in jurul lui Alcyone in 25.920 de ani.



Conform profetiilor Maya, in 22 Decembrie 2012, noi vom intra definitiv in campul radiant al Centurii.
In urmatorii 10 ani, planeta Terra si vecinii sai isi vor ajusta structurile moleculare. Astfel, toate moleculele si atomii tuturor corpurilor cunoscute vor fi excitate - lucru care va crea un tip de lumina constantă si non-calda, o lumina fara temperatura, care nu va produce umbre.



Nu se poate pune la indoiala faptul ca, pentru Omenire, intâlnirea cu Centura Fotonica va fi in esenta o experienta spirituala. Dar acest lucru depinde totusi de fiecare. Daca la acea vreme vom fi destul de evoluati, mari pasi inainte vom face prin ridicarea nivelului constiintei prin absorbirea razelor de lumina de inalta frecventa.
Daca comportamentul nostru ramâne negativ, avem multe vibratii scazute ca rezultat al actiunilor egoiste, nu ne putem astepta sa supravietuim radiatiei de inalta frecventa.

Cu alte cuvinte va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala.



Universul fiind Spirit in manifestare, nu ne putem indoi ca orice fenomen cosmic fizic, pe care il putem studia prin stiinte si instrumente, are la baza Spiritul si Vointa Divina. Nimic nu este intâmplator in Univers, totul este perfect coordonat de Mintea Cosmica si se face in scopul evolutiei.
Intotdeauna, in spatele oricarui femonen care se manifesta fizic in Univers, trebuie cautat intelesul si insemnatatea lui Spiritala.

In channeling, interactiunea cu Centura Fotonica este numita Christ.
Fenomenul este considerat a fi adevarata natura a "Rapirii in Slava", a " Ascensiunii", termeni bine cunoscuti si propovaduiti de Biserica Crestina.
Intâlnirea cu Centura Fotonica va juca un rol primordial in biblica "Transformare a omului".
Termenul de "Christ" aparent exprima A Doua venire a lui Christos. Dar in realitate acest "Christ" este o stare a Constiintei, a Fiintei in ansamblu care a fost atinsa de Iisus, si nu un nume propriu.
Este vorba de o Renastere a planetei Terra. Se spune ca planeta va fi divizata intr-o planeta cu 3 dimensiuni, asa cum exista si la ora actuala, si o alta Terra care va trece intr-un Univers paralel cu 4 dimensiuni.
Aceste lucruri nu vor fi percepute fizic, intrucat esenta lor este spirituala.

Este de notat ca serioase lucrari de fizica abordeaza teoria universurilor paralele. Prin channeling s-a primit informatia ca noi de multe ori intram in planuri ale unui univers paralel, si apoi ne intoarcem inapoi aici. Exista si un alt exemplu al unei foarte avansate civilizatii in centrul Terrei, asa-numita Shambala, care exista intr-un plan paralel si la care se poate ajunge prin tuneluri electromagnetice care se deschid la Poli si in alte zone de pe glob.

Singura consecinta trista a intrarii in Centura va fi aceea ca unele familii vor fi impartite de aceasta selectie naturala de esenta spirituala. Unii vor merge pe Pamantul mult mai evoluat din a 4-a dimensiune sau densitate, iar altii vor ramâne pe Terra cea cu 3 dimensiuni.
Acest lucru poate duce la o permanenta separare a evolutiei, pentru câteva mii de ani. Insa unele persoane, rare, care sunt pe calea mai evoluata, vor dori sa isi suspende progresul personal, ca sa ii astepte pe altii din urma.



Actualmente, ciclul Centurii Fotonice este sincronizat cu sfârsitul unui mare numar de alte cicluri, de ex. 225 milioane de ani pentru Ciclul reptilian, 26.000 de ani pentru Precesia echinoctiilor, 104.000 de ani - un virf al evolutiei in 4 cicluri de 26.000 de ani, culminând cu o Convergenta Armonica la timpul când se prevede intrarea - anul 2012.

Convergenta este sfârsitul unui ciclu stelar de activitate. Activitatea stelara a inceput deja si va continua pâna in 2012-2017. Activitatea stelara se produce când Sistemul nostru solar se aliniaza inaltelor bande de frecventa din Pleiade (steaua Alcyone) Sirius, Arcturus, Orion si Andromeda.

Din punct de vedere psihologic, efectul caracteristic al intrarii va fi ca unele neplaceri si nereguli in matricea fizica si psihologica a oamenilor vor iesi la suprafata, adica in mintea constienta.
Se va da asfel prilejul la noi vindecari, echilibrari, dar si in cazul unor persoane prea "dereglate" se vor produce boli, depresii si moarte.

Centura Fotonica este o parte a unui grup de energii din a 7-a dimensiune, care are benzi energetice peste tot in jurul Soarelui Galactic. Una din aceste benzi curge din Constelatia Leului, pâna in cea a Varsatorului si sparge Anul Platonic in 2 nopti galactice si 2 zile galactice.

Ingerii pot utiliza aceasta energie din dimensiunea a 7-a, ca sa activeze, in timpul somnului, chakrele discipolilor Luminii si pe ale celor care cer acest lucru si sunt pregatiti sa il primeasca. Aceste energii produc schimbari la nivel subatomic in toata Creatia. Astfel se va face trecerea in dimensiunea a 4-a, apoi intr-a 5-a. Cei care refuza evolutia pot suferi o implozie si se vor manifesta in continuare in alte sisteme de dimensiunea a 3-a, unde vor fi liberi sa isi continue conflictele, polarizarile, fricile si razboaiele, pâna vor fi capabili sa isi curete singuri corpurile energetice de aceste programe negative.

In aceasta "Epoca de Aur" in care intram, fiinta umana va fi capabila sa fie pe deplin realizata, oamenii isi vor intelege istoria, fizicul si toate abilitatile psihice. Aceasta Ascensiune spre Lumina va fi cunoscuta de toti cei ale caror vibratii interioare fizice si spirituale se vor acorda undelor mesianice ale Centurii Fotonice.

In prezent cercetatorii cred ca exista 3 tipuri de corpuri in Univers.

Primul tip este pur corporal, cu o structura si o masa solida, tip pe care noi il folosim in prezent.

Un al doilea tip este mai putin corporal si cu o structura de masa diferita, ceea ce permite de exemplu trecerea usoara prin ziduri si obiecte solide.

Al treilea tip este pur eteric, fara masa. E vorba de o fiinta spirituala.

Prin intrarea in Zona Nula, corpurile noastre si materia din jur se vor transforma in al doilea tip de corpuri.
Vom fi capabili de telepatie si telekinezie.
Dupa trecerea celor câteva zile de intuneric, va veni timpul descris in Biblie când intr-o clipita vom deveni nemuritori. Posibil sa nu mai avem nevoie de somn si hrana solida.
Vom putea utiliza ca energie, energia fotonica din jur, iar calatoriile interdimensionale si in Timp, ne vor fi accesibile.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu